joi, 3 septembrie 2009

Săptămâna Românească – Rapsodii de toamnă


“Săptămâna Românească” vine la Continental Hotels cu bucate delicioase şi vinuri renumite!

Între 7 şi 13 septembrie oaspeţii noştri pot sărbători tradiţiile româneşti alături de noi la cea de-a 8-a ediţie a evenimentului.ocaţiile gazdă sunt restaurantele Hotelurilor Continental din Arad, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Porţile de Fier, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş.

Am creat un meniu special pentru această ocazie cu bucate alese din toate zonele ţării.
Amintim doar câteva: muşchiuleţ rulat ca în Bănie cu cartofi ţărăneşti, fel reprezentativ pentru Oltenia; drob de vinete cu ciuperci servit cu iaurt, specific zonei Banat; scrumbie friptă cu sarmuzac şi cartofi natur, tipic pentru Dobrogea; sau găluşte cu prune ca-n Maramureş.

Meniul de vinuri româneşti completează experienţa gastronomică, invitând oaspeţii într-un carusel de arome. Am încheiat parteneriate cu faimoase podgorii româneşti şi am asortat soiuri deosebite de vin la preparatele tradiţionale pe care vi le propunem. Tema evenimentului de anul acesta este chiar licoarea tomnatecă, motiv pentru care degustările vor fi un punct forte al evenimentului.

Concursurile cu premii şi muzica lăutărească românească vor completa atmosfera celor 7 zile! Vă aşteptăm în restaurantele noastre pentru dejun sau cină, în fiecare zi între 12.00 şi 23.00.

Despre Continental Hotels

Lanţul Continental Hotels a fost înfiinţat în anul 1991, fiind dedicat încă de la început furnizării unor servicii de 3 şi 4 stele pe segmentul turismului de afaceri. Oraşele în care lanţul Continental Hotels este prezent sunt Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Arad, Oradea, Târgu Mureş, Suceava, Timişu de Sus, Turnu Severin şi Porţile de Fier, totalizând un număr de 1855 de camere. Portofoliul Continental cuprinde de asemenea şi brandurile: Continental Forum, Hello Hotels, Tekaffe, Balkan Bistro. Continental Hotels colaborează, prin intermediul mărcii Ibis, cu Accor, una din cele mai importante companii hoteliere la nivel mondial.

marți, 11 august 2009

Imagini cu şi despre viaţa în Sibiu


Un mic colaj de poze făcute azi într-o plimbare prin Sibiu.

luni, 29 iunie 2009

Copyscape - O metodă de a găsi plagiatorii de texte

Mai ales acum în era blogăritului, apar şi anumiţi plagiatori care preiau doar conţinutul şi munca altcuiva şi o afişează pe site-ul propriu. Hai... la o preluare de ştire sau citarea unui paragraf (cu specificarea sursei), nu zice nimeni nimic, dar unii merg mult mai departe.
Pentru cei care doresc să ştie dacă textele sau articolele lor sunt copiate/preluate şi de către alte site-uri iată că există şi acest serviciu relativ gratuit.
Site-ul CopyScape caută pe internet paginile cu conţinut identic cu cel al site-ului tău şi îţi afişează o parte din link-urile celor care ţi-au copiat sau citat textele.
Spuneam "relativ gratuit" şi "o parte din link-uri" pentru că, bineînţeles, există şi un cont "Premium" care îţi caută şi-ţi afişează toate legăturile între site-uri... totul la doar 0,05$/search. Chiar aşa o fi?
Oricum e interesant de testat.

vineri, 26 iunie 2009

Jocul cu fulgerele

Am surprins un joc de fulgere în seara de 24.06.2009. Iată şi câteva poze.




Frumoasă şi periculoasă natura asta.

marți, 2 iunie 2009

Cel mai mare hotel zburător din lume - Hotelicopter-ul

Nu, nu este acesta hotelicopterul de care vreau să vă vorbesc. Elicopterul de mai sus este cel mai mare construit vreodată, bineînţeles, aţi ghicit, de către sovietici. Acesta este Mil V-12, cu diametrul unui set de pale de cca. 35m, din aceasta rezultând că lăţimea maximă de la un vârf al unei set pale până la celălalt vârf este mai mare decât lăţimea totală a unui Boing 747. Au fost construite în anii 60 două prototipuri care au şi zburat şi care încă deţin un record mondial greu de doborât. La data de 6 august 1969 au fost ridicate 44.205 kg la înălţimea de 2.255 m, cu toate astea acest tip de elicopter nu a fost produs în serie datorită mărimii lui şi dificultăţilor în manevrare.

Iată că după atâta timp s-au gândit cei de la Airbus să construiască urmaşul acestui monstru. Hotelicopterul!
Acesta are 18 camere super-luxoase. Fiecare din aceste camere sunt izolate fonic, au câte un pat Queen-Size, mini-bar, acces wireless la internet şi cam tot ce mai oferă un hotel de 5+ stele. Se vorbeşte şi de room-service inclus.



Hotelicopter-ul şi-a anunţat primul zbor oficial pe 24 Iunie 2009 de la aeroportul John F. Kennedy



Alte date tehnice despre hotelicopter:
* Lungime totală: 42 m
* Înălţime: 14 m
* Greutate maximă admisă la decolare: 105.850 kg
* Viteză maximă: 255 km/h
* Viteză de croazieră: 237 km/h
* Autonomie: 515 km

Aşadar frumoasă maşinărie aţi zice, nu?
Din păcate trebuie să vă dezamăgesc şi să vă spun că totul a fost o "mică" glumă de 1 aprilie. Totul a fost o mişcare inteligentă de marketing a hotelicopter.com, normal, pentru a atrage mai mulţi posibili clienţi.

Surse: gizmodo.com; wikipedia.org

duminică, 24 mai 2009

De ce tot pică Yahoo Messenger-ul?

De vreo câteva zile îmi tot pica Yahoo Messenger. De ce pică? Am pus întrebarea şi pe status şi nu am primit prea multe răspunsuri. Hmmm... înseamnă că trebuie să fie o problemă la mine. Dar care? Am instalat ultima versiune de messenger 9 (eu o aveam pe penultima). Până acum nu am avut nici o problemă cu versiunea 9. De ce acum? La fel; nici o schimbare... messengerul pică.
În sfârşit, după câteva zile de chin, mi-am dat seama de răspuns... pfuuu.. greu domne.
Tot acum câteva zile, cam în aceeaşi perioadă de când a început să pice messengerul, am activat "All-New Mail", varianta "nouă" a interfeţei de Yahoo E-Mail. Nu am folosit-o până acum, pentru că primele teste de pe când era varianta beta nu m-au satisfăcut. Aşa că am preferat să rămân pe varianta veche.
Acum câteva zile, cum ziceam, am zis hai să-i mai dau o şansă să vedem cum funcţionează. De atunci au apărut şi bătăile de cap cu messengerul. Deabea acum după câteva zile mi-am dat seama că e de la noua interfaţă de E-Mail. Aşa cum ştiţi noua interfaţă are şi messengerul încorporat. Chiar dacă acest messenger era "offline", la anumite intervale, când îşi face update E-mailul (dacă rămâne fereastra deshisă evident) se pare că influenţa Yahoo Messenger-ul instalat pe calculator şi acesta pica. Îşi revenea imediat, dar suficient ca pentru o secundă să-ţi întrerupă fereasta de messenger, să se închidă şi să se deshidă din nou.
Aşadar iată-mă din nou pe Yahoo Mail Classic. Am pace şi linişte din nou.
Surpriză! Messengerul instalat nu mai pică.

UPDATE 1: Se pare că până la urmă bucuria a fost de scurta durată... nu mai pică atât de des... dar se pare că tot pică. Acum nu mai ţin deloc fereastra de e-mail dechisă, să vedem... e sau nu e de la e-mail.

marți, 19 mai 2009

System Information for Windows

V-aţi pierdut CD-ul cu driverele de instalare ale componentelor calculatorului vostru şi nici nu mai ştiţi ce model de placă aveţi. Ce trebuie făcut? Păi aveţi mai multe posibilităţi. În primul rând puteţi să desfaceţi calculatorul şi să vedeţi fizic ce model de placă aveţi... mai greu pentru cineva căruia încă îi este frică să nu strice calculatorul, sau mai are mica bucăţică de hârtie lipită în spate pe post de sigiliu.
Există şi o metodă mai simplă de a afla componentele şi multe alte informaţii hardware şi software. Căutaţi pe internet programe care vă afişează aceste componente. Dacă încă nu aveţi acces la internet (mama lor de drivere), sunaţi un prieten să vă ajute.
Un altfel de program care are deja vechime şi este tot timpul îmbunătăţit este cel al lui George Topală... System Information for Windows. Cred că a plătit licenţa lui Bill Gates pentru acest nume, ca să nu sară pe el corporaţia Microsoft :P
Cum ziceam, System Information for Windows (SIW) este un program excelent care vă poate ajută să stabiliţi exact modelul plăcii pe care o aveţi instalată în calculator. Odată numele găsit puteţi să le căutaţi pe internet sau... din nou... apelaţi la un prieten.
Vă recomand să descărcaţi de pe pagina de Download versiunea "Standalone" a SIW, chiar dacă este numai în limba engleză. Nu trebuie să vă mai chinuţi cu instalarea programului şi poate rula direct de pe stick-ul USB.
P.S. Programul are şi o secţiune de "Secrets" care caută şi descifrează parolele memorate pe calculatorul vostru în browsere sau conturi de Outlook sau chiar parola contului de intrare în Windows. (pe cele din Opera nu le poate descifra, pe cele din Firefox... DA).

vineri, 15 mai 2009

Fotografii de vânzare

Pentru că sunt şi eu un mic amator de fotografii am caut pe internet o metodă de a vinde fotografii... şi am găsit destul de repede. Am găsit în primul rând o grămadă de site-uri care oferă spre vânzare fotografii la preţuri destul de mici. Unele din acele site-uri oferă posibilitatea de a-ţi pune în vânzare propriile fotografii. Dar nu e deloc uşor. Prima oară trebuie să treacă prin ochiul critic al admnistratorilor site-ului, iar la miile de fotografii care sunt deja pe acele site-uri, acest lucru este foarte greu. Se pare că trebuie să fii super bun, să oferi o fotografie şi o idee genială ca să poţi fi selectat.
Am testat şi eu unul din aceste site-uri care se numeşte Fotolia.
Am introdus 2 fotografii şi după puţin timp am primit reject pentru amândouă.

"The photographs in the Fotolia database are intended for sale as illustration of brochures, magazines, websites, and presentations. Your photographic work is excellent but does not meet the needs of the Fotolia customer base."

"Fotolia has received an overabundant amount of high quality images similar to this photo and does not have need of more photos like it."

E de înţeles că deja sunt foarte multe fotografii care seamănă între ele şi selecţia trebuie să fie strictă aşa că pentru cei pasionaţi care vor să-şi vândă fotografiile, trebuie să încercaţi până reuşiţi să fiţi primiţi în acest club select. Oricum se caută fotografii de calitate excelentă, perfect focalizate şi o temă originală. Baftă celor care vor să încerce şi mai ales felicitări celor care reuşesc.

joi, 30 aprilie 2009

Banc de blog

La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânar enoriaş:
- Ce te aduce la biserica, Ioane?
- Iaca, am venit sa mă spovedesc.
- Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...

luni, 6 aprilie 2009

Streaming online

Pe banda din dreapta am pus canalul MOS TV (Ministry of Sound). Deocamdată este în teste. Ajutaţi-mă vă rog cu păreri... dacă totul e funcţional, ce vă deranjează şi dacă vă place. Dacă voi primi note bune şi din punct de vedere tehnic funcţionează totul OK voi mai pune şi alte canale.
Mersi de pe acum tuturor pentru feedback!

UPDATE 1
Se pare că pe acest canal sunt doar înregistrări.. nu este un live streaming... asa ca mai lucrez si caut alte canale cu live streaming.

joi, 2 aprilie 2009

În caz de incendiu...

În caz de incendiu spargeţi geamul! Toată lumea cunoaşte această propoziţie. Dar se pare că cei de la Finanţe au înţeles cu totul altceva la ce se referă acest lucru.
Aşteptând pe holurile instituţiei pentru o amărâtă de ştampilă pe o foaie (cca. o jumătate de oră) am observat o mică cutiuţă pe una din uşi pe care scria "În caz de incediu spargeţi geamul"... nu, nu am greşit cuvântul "incendiu", chiar aşa scria. Ce s-au chinuit ei să scrie cu diacritice.. ce mai contează că au uitat o literă.
Buuun.. dar în mica cutiuţă pe care scria acest lucru nu era nimic... gol.. se vedeau doar şuruburile în care cutia era prinsă de uşă.
Aşadar la ce folosea mica cutie?
a. A avea o mică gură de aer proaspăt în caz că era plin de fum de la incendiu?
b. Să te lauzi că tu ai spart primul sticla şi astfel ai salvat instituţia?
c. La spargerea sticlei iese piticul invizibil care stinge incendiul?
d. Să se poată vedea cât praf se adună până la următorul incendiu, după care se sparge sticla şi se reia "numărătoarea".
Dacă aveţi voi alte variante sunt binevenite.
Iată şi poza.

luni, 30 martie 2009

Liber TV

De curând mi-am achiziţionat un monitor de 24 de inchi. Oooo da... sublim. Acum pot lucra liniştit în Photoshop fără să mă mai deranjeze anumite meniuri grafice. Pentru a pune în evidenţă adevărata valoare, mi-am spus că trebuie să caut nişte filme HD pentru a vedea dacă într-adevăr ies în evidenţă culorile vii cu care se lăudau producătorii monitorului.
Aşadar am căutat nişte filme HD. Printre altele am dat de LiberTV, un proiect românesc cu un site în limba engleză... mda... numai aşa poţi să devii cunoscut internaţional. Site-ul este foarte simplist realizat, prezentarea proiectului scurtă şi la obiect... dar măcar puteau să-l facă în două limbi :D
Revenind la subiect... am descărcat player-ul şi la câteva secunde după instalare deja am găsit ceva interesant şi am dat "Download". Sincer am fost impresionat de interfaţa simplă şi intuitivă a player-ului. Mai este puţin de lucru la el, dar în mare e bine realizat.
Există o serie de documentare excelente, cu care de fapt am şi început descărcarea... Planeta Pământ (Planet Earth) este o serie de documentare realizate de BBC, câştigător a numeroase premii, filmat complet numai în HD. E absolut minunat ceea ce au realizat cei de la BBC. Imaginile sunt superb de clare şi de bine realizate iar David Attenborough este un excelent narator care mai aduce încă un plus filmelor.
Dacă aş avea de dat o notă documentarelor, ar fi 10 pe linie pentru profesionalismul realizării acestora (imagine, sunet, idee). Aici găsiţi mai multe detalii despre documentare.
Un episod durează cam 50 de minute şi are 2,1 GB ca şi mărime. Viteza de download la mine a ajuns şi la 4 MB/sec, aşadar se descarcă foarte repede. La unele episoade există subtitrări în limba engleză şi/sau română.
Pe lângă acestea se mai găsesc şi alte documentare + alte filme şi filmuleţe diverse, videoclipuri muzicale, româneşti şi străine.
Gata... mă întorc la un episod din Planet Earth... în HD... pe monitorul meu de 24 :D

vineri, 13 martie 2009

Ce crime ai comis în 2008?

Azi am găsit un test haios pe descopera.ro
Ce crime ai comis în 2008?
Bineînţeles acest test este încă o modalitate de a atrage atenţia asupra impactului nostru asupra mediului.
Din punct de vedere grafic este foarte bine realizat!

miercuri, 11 martie 2009

Află ce fel de şofer eşti

Azi mi-am făcut şi eu testul "Află ce fel de şofer eşti" :D... şi am primit diploma de mai jos!
Pilot la volan

Îmi oferă cineva un loc de muncă ca şi şofer de drive-teste? Că oricum sunt în căutarea unui loc de muncă!

joi, 5 martie 2009

Conversaţie.. nu e banc!

Ieşind azi în geam să mă răcoresc am auzit următoarea conversaţie dintr-o curte... de fapt erau nişte strigăte.. dar tot conversaţie era.

Ea: LAAAAEE.... nimic... LAEEEEE... Lae tot nimic... LAAAAAEEEEE
În sfârşit răspunde Lae: Nu te aud!
Ea: Ba mă auzi că mi-ai răspuns!
El: Eu te-am auzit prima oară, când ai strigat ultima dată.

Şi iar linişte pe stradă!... Of vecinii noştri, cum se înţeleg ei de bine.

luni, 16 februarie 2009

S-a lansat JetLev-Flyer

Iată că a apărut o nouă modalitate de distracţie, pe deasupra apei de data asta. Dar asta nu înseamnă că nu o să te uzi :)

Maşinăria asta este formată dintr-un "simplu" sistem de direcţionare a 2 jeturi de apă. Cu un motor puternic (155 - 215 cp), acest JetLev-Flyer te poate ridica până la 10 m înălţime, şi poate ajunge la viteze de până la 65 km/h. Autonomia accestui sistem este de până la 2 ore.
Bineînţeles că aceste sisteme sunt într-o continuă cercetare şi îmbunătăţire aşa că pe viitor vor apărea mai multe modele, mai performante şi mai sigure.
Oricum un pas mare înainte pentru doritorii de adrenalină.
Aici este site-ul oficial al JetLev-Flyer-ului

vineri, 13 februarie 2009

"Nu mă distruge"

Am trecut azi cu maşina prin spatele blocurilor, pe lângă un părculeţ şi undeva printre maşini, în parcare, stătea acest mic omuleţ de zăpadă cu un afiş pe el. Iniţial am trecut pe lângă el, dar mi-am adus aminte că am aparatul foto la mine, am cuplat marşarierul şi am dat înapoi până în dreptul omuleţului. Mi-a zâmbit (1), mi-a făcut cu mâna (2) şi mi-a pozat frumos arătându-mi micul afiş cu care era îmbrăcat.

(1) cât a putut el de bine, că avea nişte pietre în gură :P
(2) adică creanga... sper că îmi făcea cu "mâna", pentru că, hmmm, cea mai lungă crenguţă e chiar în mijloc, şi îndreptată puţin spre în faţă

Iată şi poza.

joi, 29 ianuarie 2009

Probleme de soft la bărbaţi

Un client întreabă:
Acum un an am schimbat versiunea Logodnica 7.0 cu Nevasta 1.0 şi am observat că programul a lansat o opţiune subită Bebeluş 1.0 care ocupă mult spaţiu pe hard. În instrucţiuni nu era nimic menţionat.
Pe de altă parte, Nevasta 1.0 se autoinstalează în toate celelalte programe şi se lansează automat când deschid altă aplicaţie, împiedicându-i execuţia. Aplicaţii ca Bere-între-prieteni 10.3, Duminica-la-fotbal 5.0 nu mai funcţionează.
Uneori apare un virus - Soacra 1.0, care blochează sistemul sau face ca Nevasta 1.0 să se comporte total haotic. Nu reuşesc să dezinstalez acest program şi devine insuportabil mai ales când încerc să lansez aplicaţia Duminica-de-dragoste 3.0.
Se pare că şi alte fişiere sunt virusate. De ex.: c:/Sex__sâmbăta_dimineaţa.exe nu mai funcţionează deloc. Am vrut să revin la programul anterior Logodnica 7.0, dar procesul de dezinstalare al programului actual, Nevasta 1.0 mi se pare complicat iar riscurile pentru sistem sunt mari, mai ales pentru Bebeluş 1.0 care chiar îmi place.
Mă puteţi ajuta?

Un utilizator disperat.

RĂSPUNS:

Dragă client,
Nemulţumirea dumneavoastră este frecventă printre utilizatori, dar ea se datorează unei greşeli primare de concepţie: Mulţi utilizatori trec de la orice versiune Logodnica X.0 la Nevasta 1.0 cu speranţa falsă. Nevasta 1.0 nu e numai un program de divertisment şi utilităţi. E vorba de mult mai mult: Nevasta 1.0 e un Operating System complet creat ca sa controleze toate aplicaţiile dumneavoastră. E aproape imposibil să dezinstalaţi Nevasta 1.0 şi să reveniţi la Logodnica X.0 întrucât există sisteme virusate care fac ca şi acesta să se comporte precum Nevasta 1.0, deci nu aveţi nimic de câştigat.
Aceeaşi problema şi cu Soacra X.0. Acesta e un program mai vechi din care derivă Nevasta 1.0 şi comporta multe probleme de compatibilitate. Cu puţin noroc, sfârşeşte prin a fi victima unui virus şi dispare în câţiva ani. Unii utilizatori au încercat să formateze tot modulul şi să instaleze programul Iubita+Nevasta 2.0 dar asta le-a creat şi mai mari probleme (a se citi notiţa de prevenire "Pensie alimentara" şi "Custodia copiilor". Dacă instalaţi Iubita 8.0 nu încercaţi să treceţi la Nevasta 2.0 pentru că problemele vor fi chiar mai mari decât cele cu Nevasta 1.0. Chiar dacă exista şi versiuni Nevasta 3.0 şi Nevasta 4.0, acestea sunt rezervate specialiştilor şi având un preţ ridicat; nu le recomandăm.
Dacă sistemul cade, vă recomandăm Celibat 1.0, dar ideal e să păstraţi Nevasta 1.0 şi să învăţaţi programul cât mai bine posibil, întrucât e foarte sensibil la anumite comenzi şi reacţionează rău la erori de instalare. Aşadar, orice eroare apăruta va fi considerată ca provenind din partea dumneavoastră şi trebuie să vi-o asumaţi. Vă sfătuim să activaţi aplicaţiile C:/Scuze/Scuze.exe.
Evitaţi utilizarea tastelor ESC şi SUPPR care necesită ulterior C:/Scuze/flori.exe. Pentru o mai bună utilizare, vă sfătuim să cumpăraţi şi pack-ul Bijuterii 3.0, Vacante 5.1. Opţiunile Da_draga_mea 2.7 şi Ai_dreptate_iubire 4.5 sunt indispensabile. Nu instalaţi sub nici o formă Secretara_blonda_în_fusta_mini 2.0, O_prietenă 3.1. Aceste programe sunt incompatibile cu Nevasta 1.0 şi pot distruge sistemul.
Funcţia c:/Sex__sâmbătă_dimineaţa.exe se va activa odată cu c:/Colier_cu_diamante.exe."

miercuri, 28 ianuarie 2009

Concurs Foto Monitorul de Sibiu

Dacă tot m-am apucat să particip la concursuri, iată că particip şi la concursul foto al Monitorului de Sibiu.

www.monitorulsb.ro - Aici găsiţi legătura directă la partea unde sunt afişate pozele şi de unde puteţi vota.
Aveţi nevoie de o adresă de E-Mail validă, pentru că se va cere confirmarea votului pe E-Mail.
Vă mulţumesc de acum celor care mă vor vota!

marți, 27 ianuarie 2009

Concurs Brylu

M-am hotărât să particip şi eu la concursul lansat de către Brylu. Iată pozele:

Pe o bancă în parc


Grătar la ţară


Vă rog nu uitaţi, dacă vă plac, să-mi votaţi pozele!!! Mulţumesc!
Pentru a vota, alegeti de pe banda din dreapta a blogului lui Brylu, la categoria "Care fotografie merită să fie expusă?" una din pozele care vă place.

luni, 26 ianuarie 2009

Campanie Anti-Avort

CatholicVote.org este un proiect al Fidelis Center for Law and Policy care se implică în dezvoltarea unor programe menite să ajute noua generaţie la a vizualiza şi prin urmare a crea "Cultura vieţii", aşa cum o numesc ei (Culture of Life).
Cea mai recentă campanie, denumită Life: Imagine the Potential™ (Viaţa: imaginează-ţi potenţialul), este o campanie anti-avort, în care se foloseşte imaginea lui Barack Obama pentru a sensibiliza publicul care este indiferent sau care nu s-a gândit încă la imensul potenţialul pe care fiecare suflet îl are.
Mai jos aveţi clipul publicitar:

duminică, 25 ianuarie 2009

Primii ghiocei din 2009

Nu s-a încheiat nici măcar luna Ianuarie din 2009 şi iată au apărut deja primii ghiocei. Un semn că frigul ne mai lasă şi începe să se apropie primăvara.


miercuri, 14 ianuarie 2009

Ce se mai vinde prin România

Ia uite ce pun unii la vânzare ca să iasă din criză: pasaport Germania expirat.
Cine colecţionează paşapoarte? Organizaţiile secrete care vor să adune o bază de date?... dar alea au deja.. cine ştie...!!??!?!

vineri, 9 ianuarie 2009

Breakdance nud


:)) La ce vă gândeaţi?

vineri, 2 ianuarie 2009

Noi e shmecheri cu autovăhicul...

"România va creşte prin bun simţ şi responsabilitate!"... Care Românie? Asta?

Acest Video Este Dedicat Celor Kre Se Uitau La Noi ... Shi Probabil Injurau De Toti Dumnezeii Si De Toti Mortii K Nu Fac Shi Ei K Noi=))
Respect Voua K Mergeti Regulamentar !!!


Generaţia PRO(stia) rules!!!